Timpul isi spune cuvantul conducandu-ne treptat inspre indeplinirea scopului nostru in aceasta lume: invatarea. Si uite asa apar transformari in fiintele noastre ce ne conduc spre maturizare.
Cum se petrece aceasta maturizare? Fie depunem un efort constient intr-o anumita directie pana ce reusim sa dobandim o intelegere superioara, o aptitudine noua, o calitate; fie viata, supremul invatator (pe care il avem cu totii) ne ofera lectiile sale punandu-ne in diverse situatii provocatoare pana cand invatam ceva.
Care este diferenta dintre cele doua? In cazul primei variante, vorbind de un proces constient putem obtine rezultatele dorite intr-un timp mult mai scurt, in concordanta cu aspiratia noastra, perseverenta de care dam dovada si energia investita.
De data aceasta va voi povesti despre un proces de maturizare produs in timp (inca se mai produce) in urma multor situatii provocatoare din aceasta viata. De mic copil priveam persoanele din anturajul meu (in special prietenii) cu multa incredere, vazandu-le cu usurinta calitatile, ceea ce era minunat. Ce nu era atat de frumos era faptul ca eu realizam aceasta dintr-o stare de NAIVITATE. Vazandu-i astfel ma asteptam ca ei sa se comporte sau sa actioneze asa cum as fi facut-o eu in locul lor in diverse situatii, ceea ce evident ca nu se petrecea. Si la fel ca si orice om care se amageste, traind doar in propria lume in concordanta cu propriile valori am suferit nenumarate deziluzii. Insa timp de multi ani, nu invatam suficient din ele astfel ca de indata ce schimbam mediul sau apareau persoane noi in viata mea o luam de la capat, iar rezultattul era inevitabil acelasi (doar timpul pana cand ajungeam acolo se schimba).
Dupa atatea deziluzii a sosit si timpul in care am trecut in extrema cealalta. Am inceput sa critic, sa-i judec (evident tot dupa valorile mele) si sa vad defectele celor din jur. Si ce dureroasa e aceasta extrema, sa te inchizi in tine (caci nu mai acorzi increderea asa usor in aceasta faza) si sa arunci cu "noroi" in stanga si in dreapta. Chiar si cand o faci doar in gand viata tot devine gri. Dar asa este cu extremele acestea...cine merge prea mult pe o extrema risca sa cada in extrema opusa.
In timp a inceput sa creasca o raza de soare...astfel am inceput sa pot sa vad mai multe aspecte ale unei persoane: si bune si rele. Ce sentiment minunat apare cand poti sa accepti si sa iubesti o persoana asa cum e ea si cu bune si cu rele. Cand poti sa privesti cu iubire, intelegere si compasiune greselile altora (stiind ca toti suntem in curs de perfectionare) si sa alegi constient sa te focalizezi asupra calitatilor. E un efort ce merita facut de fiecare data pana cand il vom stapani atat de bine incat se va realiza de la Sine. Tot acest drum spre desavarsire ne reveleaza minunea de a exista.
